Idei Geniale » Calatorii

De la Viena la Varsovia, cu autocarul

Adi — Mon, 30 Nov 2009 07:00:45 +0000

Dupa cum spuneam in articolul anterior, recent am parasit Viena, in favoarea altei capitale europene, mai apropiata (ar putea crede unii) de nivelul Romaniei, Varsovia.

Variantele de transport dintre Viena si Varsovia nu sunt putine, dar nici ieftine. Cea mai suportabila e cea cu autocarul, care costa cam 38-43 de euro (in functie de varsta si de numarul de bagaje). Asta e si motivul pentru care am optat pentru aceasta varianta, avand in vedere ca intr-o saptamana trebuie sa ne intoarcem pentru cateva zile in orasul care ne-a fost gazda pentru un an si jumatate.

Drumul dureaza cam 12 ore, autocarul pornind pe la 21:00 din autogara Eurolines din Viena. Desi mai putin pitoresc decat ruta Iasi-Bucuresti (din punctul de vedere al profunzimii discutiilor dintre sofer si pasageri), au fost cateva evenimente care au animat cumva o calatorie ce avea sa fie in marea ei majorita o lupta cu imposibilitatea de a dormi intr-o pozitie cat de cat comfortabila.

Prima dintre intamplari e legata de doamna care s-a asezat pe scaunul din fata mea. Fiind singura pe 2 locuri, a gasit de buna cuviinta sa se intinda lasciv cu un picior pe cel de-al doilea scaun, sigurandu-se ca si-a lasat (pe spate) spatarul scaunului principal la maximum. Beneficiind de o inaltime moderata, va puteti imagina ca resimt o oarecare jena asupra genunchilor cand se intampla asta, iar Andra, citind pe fata mea chinurile prin care aveam sa trec a incercat sa-i explice respectivei ca ar fi frumos din partea ei sa-si ridice putin spatarul. Reactia ei: priceless. Cu o seninatate debordanta ii spune: Tu ai o problema, nu eu. Rezolvati-o singura!. Amandoi am ramas impietriti. Am mai avut totusi energie sa-i scutur putin spatarul astfel incat sa-si dea seama ca daca vrea sa doarma problema e a ei nu a noastra.

A doua intamplare s-ar fi putut transforma intr-o aventura de zile mari. Abia cand am ajuns in Katowice aveam sa constatam ca trebuie sa schimbam autorcarul. Insotitoarea de bord (poloneza de origine) nu stia engleza, noi nu stim poloneza (inca) asa ca a fost nevoie de presupunerea unui pasager ca sa ne dam seama ca trebuie sa ne urcam in celalalt autocar. Partea buna a fost ca transferul bagajelor l-au facut soferii, ceea ce ma face sa cred ca daca nu am fi urcat in autocarul de Varsovia, noi am fi ajuns in Cracovia si bagajele ne-ar fi asteptat tacticos pe un peron la 3 ore departare.

Totusi am ajuns cu bine la destinatie, nerabdatori sa intram in posesia noului apartament.

PS: Austostrada (daca se poate numi asa) din Cehia e ca un drum de tara. In Varsovia in schimb soselele sunt impecabile, dar cu toate astea se sta bine in trafic.

Cum vad eu locuitul in chirie

Adi — Sun, 29 Nov 2009 15:36:12 +0000

Intr-o vreme a existat o adevarata dezbatere pe bloguri despre cum e mai bine sa locuiesti: cu chirie sau sa-ti cumperi apartamentul. Eu nu ma pot hotara, pentru ca exista avantaje si avantaje. E cumva mai ieftin sa ai apartamentul propriu (asta daca nu ai un credit pe jdemii de ani cu jdemii de procente dobanda) insa in acelasi timp cand platesti chirie ai ceva mai multa libertate.

La inceputul lui Noiembrie am aflat ca va trebui sa ne mutam din Viena (pe motive de “loc de munca nou”) si a inceput panica: inchide contracte la curent electric, gaz, internet, anunta evidenta populatiei ca te muti, lichideaza conturile bancare, apucate sa cauti un nou apartament ca sa nu fie neoie cand ajungi in Varsovia sa dormi in gara etc.

Dintre toate, cea mai stresanta treaba e facutul bagajelor. Stiam de la prieteni cam cate prostii reuseste un om sa stranga intr-un an si, cand vine vorba mutatului, nu mai are pe unde sa le puna in valizele care surprinzator nu s-au inmultit intre timp. Unde mai pui ca noi in Viena am fost nevoiti sa ne cumparam si ceva piese de mobilier (pentru ca apartamentul a venit gol de la proprietar).

Nu mai zic de transportul valizelor, care e nevoie sa fie facut in 2 transe si care, datorita greutatii, m-au convins ca am nevoie de cateva sedinte la sala, asa… preventiv.

Prin urmare am ajuns la concluzia ca, daca nu te legi la maini si la picioare cu un credit, e bine sa ai propriul apartament. Mai ales acum cand constat ca preturile au scazut. In acelasi timp, daca exista sanse mari ca viata sa te poarte dintr-un oras in altul destul de frecvent, poate ar fi mai destept sa investesti intr-o masina sau intr-un set de geamantane foarte incapatoare.

Mitul frigiderului plin

Adi — Mon, 19 Jan 2009 05:00:36 +0000

Cand traiam la mama acasa – nu, nu a trecut o vesnicie de atunci, doar 7 luni – era obligatoriu ca frigiderul sa fie plin in mod constant. Un frigider dintr-ala de 2m+, care are congelator in partea de jos, combina frigorifica, ce mai, plin pana la refuz cu o gramada de mancare.

Sunt convins ca asta se intampla la majoritatea romanilor: primul lucru pe care-l faci in ziua de salar (in cazul in care nu l-ai baut pe tot in bodega de langa uzina) e sa umpli frigiderul. Nu conteaza ca jumatate din ce pui in el se strica si arunci sau ca vei manca doar ca sa nu fii nevoit sa arunci la gunoi bunatate de muschiulet file, de branzica de vaci sau mai stiu eu ce.

Dupa ce umpli 2 cosuri intr-unul din supermarket-urile aparute ca ciupercile dupa ploaie, constati protofelul e gol, asa ca te duci sa iti inneci amarul in frigider, in speranta ca vei regasi acolo ce-ti lipseste in vitata.

De cand am venit in Viena in frigider si in camara se pot gasi maxim 5-6 item-uri pe care urmeaza sa le savurez in urmatoarea saptamana. Doar de 2 ori am aruncat mancare: cand am facut prea multa mancarica de cartofi si cand, intors din vacanta de craciun, am gasit cascavalul mucegait.

In tot acest timp n-am murit, dupa cum se poate observa, nici macar n-am slabit. Ba din contra, cred ca am pus – spre disperarea mea – vreo 2 kilograme in plus. Partea buna e ca in tot acest timp am economisit bani pe care altfel i-am fi aruncat la gunoi.

Toata lumea vorbeste zilele astea despre criza economica, despre efectele negative care, in mare, se reduc la acelasi lucru: mitul frigiderului plin. Desigur, toti au dreptate. O sa se traiasca al naibii de greu dar, dupa ce va trece perioada asta, sunt convins ca oamenii o sa fie mai bucurosi: vor fi invatat ca nu e nevoie de un frigider plin ca sa mananci bine si ca sunt multe lucruri mult mai importante decat un burdihan plin.

In alta ordine de idei, abia astept excursiile din vara. Au aparut ofertele la companiile low-cost. 50 de euro Viena-Paris, dus-intors, de persoana mi se pare o oferta cat se poate de decenta!

Austriecii si engleza

Adi — Tue, 06 Jan 2009 05:00:25 +0000

Cand am fost anul trecut in Berlin, am dat numai peste persoane care stiau engleza si erau dispuse sa discute in aceasta limba atat de raspandita. De aici am tras concluzia ca in majoritatea tarilor cu apa calda, mai putin Franta, oamenii stiu engleza la un nivel decent, sau daca nu stiu incearca macar sa stie dand din maine.

Cu acest gand am venit in Viena, gand care avea sa se naruie subit. In cartier inteleg ca lumea sa nu stie engleza. Majoritatea sunt emigranti din estul Europei, din Turcia, Jamaica sau alte tari dubioase. Cu toate acestea ma asteptam ca in magazine (altele decat cele cu specific sau fast-food-uri) lumea sa stie engleza. Dar nu…

In magazine de mobilier, in restaurante sau oriunde in alta parte, la intrebarea do you speak English? cel mai bun raspuns pe care care-l poti primi este just a little bit. Sa zicem totusi ca aici situatia nu e atat de solicitanta, insa intr-un magazin de IT, mie ca vanzator, mi-ar fi rusine sa nu stiu engleza. In fond si la urma urmei vorbim despre produse care, in marea lor majoritate, au specificatii in engleza, care suna cat se poate de stupid in germana (ca si in romana de altfel).

Am dat peste tineri care nu stiu engleza, dar in acelasi timp am dat peste bunici care stiu si care, pe deasupra au o pronuntie demna de invidiat.

Cu toate astea experienta din magazinele austriece este cel putin la fel de placuta ca peripetiile din magazinele romanesti – desigur nu dai peste ineptii de genul daca te-ai servit singur de pe raft, eu n-am cum sa-ti fac garantia.

Sunt austriecii care nu stiu engleza inculti sau nationalisti?

Olimpiada de iarna 2008, varianta IdeiGeniale

Adi — Thu, 25 Dec 2008 09:00:24 +0000

Anul acesta olimpiada de iarna a fost organizata de Viena (Austria), Bucuresti (Romania) si Iasi (Romania). Pentru ca nu a fost zapada, organizatorii (adica eu) au fost nevoiti sa se adapteze conditiilor meteo nefavorabile pentru o olimpiada de iarna si sa conceapa noi incercari pentru participanti (adica tot eu, impreuna cu Andra).

Proba 1: Dormitul pe aeroport

Oricat de civilizat ar fi transportul in comun in Viena, astia nu au niste conexiuni viabile pentru a ajunge la aeroport la 4 dimineata. Desigur exista si varianta cu taxiul, dar, fan impatimit al emisiunii Amazing Race, nu ai cum sa nu-ti doresti sa incerci sa dormi pe aeroport. Partea cu adevarat interesanta este cand ii vezi pe ceilalti cat de bine se descurca, de parca ar fi facut-o de-o viata. La proba asta nu a iesit nimeni castigator, desi Andra a incercat mai insistent decat mine.

Proba 2: Stapanirea de sine (partea 1)

Unii au inventat zborurile low-cost, altii au inventat turismul muncitoresc (practicat in mare parte de persoane cu o educatie/cultura discutabila). Combinate, aceste 2 elemente pot rezulta intr-o adevarata proba de stoicism: cat de multi poti accepta ca un om care a stat la coada vacii toata viata sa faca misto in cel mai grotesc mod posibil de o stewardesa, asta doar pentru ca ea e slovaca si nu-ti intelege limba? Eu am rezistat o ora si un sfert, ca atat a durat zborul. Castigatorii: amandoi am terminat la egalitate.

Proba 3: Saritul peste groapa cu noroi

Cand au venit niste cunostine in Viena, unul din lucrurile pe care le-au remarcat a fost lipsa prafului de pe strazi. Masinile sunt aproape mereu curate si nu e o tragedie daca imediat dupa ce-ai terminat de spalat masina incepe sa ploua: nu ai dat banii de pomana. Eu am considerat asta o exagerare datorata socului de a vedea ceva mai multa curatenie, insa odata ajuns in Bucuresti, mi-am dat seama ca ma inselam. La proba asta am picat lamentabil si eu si Andra.

Proba 4: Lectia de geografie

In autogara, cat asteptam autocarul spre Iasi, am intrat in vorba cu un tip care venea de la munca din Italia. Spalatel, nu avea accent de moldovean, nu avea sacose de rafie, intr-un cuvant: decent. Asta pana a deschis gura: ne-a intrebat de unde venim (vazuse tag-ul pe care ti-l pune la aeroport pe bagaj). Evident i-am raspuns simplu: din Viena. M-as fi asteptat la orice intrebare numai la unde-i tara asta? nu. Initial am considerat ca e o scapare de moment, in fond si la urma urmei si Google mai confunda Vienna (Austria) cu Vienna (un oras american). I-am spus ca Viena este capitala Austriei, la care remarca omului a fost: aah, Australia, si cum e acolo? e cald?. Am incercat sa-l lamuresc ca vorbesc despre Austria, dar la aparitia pitipoancei din dotare, tipul ii zice: uite fata, baietii vin din Australia. Atunci mi-am dat seama ca am picat si la proba asta.

Proba 5: Stapanirea de sine (partea 2)

Inevitabil in autocar ai parte de experiente cat se poate de initiatice. De data asta am asistat la educatia data de o taranca de la Belcesti odraslei (turnate fara chibzuinta) care a plans timp de 45 de minute neincetat. Cum se intampla educatia asta? Simplu: taci fa, futu-ti gura matii, ca te omor aici! Oare respectivul copil o sa stie la 23 de ani diferenta dintre Austria si Australia? Pe asta am trecut-o cu brio.

Proba 6: Blatul

Proba speciala la care doar eu am avut oportunitatea sa particip. La ora 20:30, in al doilea oras ca marime din Romania (poate-i al treila, nu prea conteaza), al unei tari din Uniunea Europeana e o bezna de nedescris. Venit dintr-o tara mai civilizata din punct de vedere financiar sunt obisnuit sa pot folosi cardul la orice bancomat imi doresc (nu am pretentia sa nu-mi ia comision special, asa cum se intampla in Austria, dar macar sa pot scoate niste roni). N-am putut, astfel incat cei 4 roni din dotare erau insuficienti pentru o cursa cu taxiul. Am ales sa ma urc in autobuz, sperand ca voi avea ocazia sa-mi demonstrez recunostinta fata de Regia Autonoma de Trasport Public achitand pretul biletului. N-o sa vezi. Soferii nu mai vand bilete, se vand doar la tonete care au program pana la ora 20:00. Intre a merge pe jos vreo 6 statii si a face blatul am ales, dupa cum era si firesc, sa fac blatul.

De ce am spus toate astea?

Pentru ca sunt roman care a locuit timp de 23 de ani in Iasi si ar trebui ca dupa 6 luni de trait in alta tara sa ma mai descurc inca fara probleme in Romania. Ma intreb ce se intampla cu un turist, care n-are de unde sa-si cumpere o harta cu mijloacele de transport in comun, care nu are de unde sa-si cumpere bilete si care, in dezorientarea sa, mai trebuie sa ocoleasca baltoace de noroi, rahati de caine, gasti de aurolaci si alte minuni ale lumii in care traim?

Oare de ce se pierde timpul cu brain storming-uri pentru crearea brandului de tara sau de oras, de ce se baga bani in rahat, in loc sa se bage in chestii care chiar ar influenta turismul in mod decisiv? Daca avem un brand de tara mai destept conceput o sa le luam ochii occidentalilor de la mizeria care ne inconjoara? Asta e strategia?

Palma intelectuala a zilei

Adi — Wed, 26 Nov 2008 08:39:11 +0000

Suna ciudat, dar vine din englezscul “intellectual slap” si ar trebui sa reprezinte ceva banal care totusi imi sparge balonul de sapun in care traiesc.

Astazi, palma este data de BHD, adica valuta din Bahrain, numita si dinar. De ce? Pentru ca e de 2 ori mai puternic decat euro, adica 1 dinar costa 2 euro.

Si de aici am ajuns sa-mi pun niste: oare la arabi cat de criza e? Oare n-ar fi mai interesant (din punct de vedere financiar) in Bahrain decat in Europa?

Apropo, acum cica sunt 30 de grade acolo, la Viena ninge…

Am ajun acasa

Adi — Tue, 21 Oct 2008 05:00:37 +0000

In caz ca nu v-ati dat seama, am ajuns acasa, in Viena. Asta s-a intamplat inca de duminica seara dar mi-a fost relativ lene sa povestesc drumul. Acum nu-mi mai este.

Asadar, am pornit cu trenul foameni de la Iasi spre Timisoara cu oprire in Deva, de data asta din postura de posesor al unui bilet la vagon de dormit clasa I. Compartimentul cu 2 paturi in care mi-am petrecut noaptea arata bine: curatel, functionau aproape toate intrerupatoarele, geamul se inchidea si se deschidea dupa bunul plac… ce mai… o minune. Problema a fost ca din ora in ora (cam asta e frecventa statiilor) ma trezeam pentru ca amicul conductor (sau cum se mai cheama functia respectivului) parca uita ca urmeaza o statie si punea cate o frana brusca. La un moment dat eram la un pas sa cad din pat.

In fine, spre dimineata m-am trezit de-a binelea si am constatat ca trenul in care ma aflam are o minunata de intarziere de 20 de minute, ceea ce ma punea in imposibilitatea de a prinde trenul catre Budapesta (care in mod normal ar fi trebuit sa ajunga in Deva la 15 minute dupa trenul Iasi-Timisoara, dar acum ajungea, pe hartie, cu 5 minunte inainte). Nu ar fi fost o mare problema daca n-ar fi insemnat sa astept pana la ora 14:07 in deva pentru un tren catre Budapesta si apoi sa sper ca in capitala Ungariei o sa prind ceva rapid catre Viena.

Totusi am dat cateva telefoane si am aflat ca mirificul tren al foamei urmeaza sa stationeze 13 minute in Simeria si ca Bucuresti-Budapesta trece prin Simeria, ceea ce insemna ca as fi putut recupera cele 5 minute intarziere.

Ajuns in Simeria vorbesc cu persoana care administra vagonul de dormit in care ma aflam ca am de gand sa cobor sa intreb despre trenul catre occident pe care-l urmaream si imi spune ca are grija sa nu plece trenul fara mine. Cobor asadar si intreb pe un tip in uniforma albastra despre care credeam ca ar trebui sa stie mersul trenurilor, dar se vede treaba ca degeaba ii spune impiegat. Totusi cand pun piciorul sa ma urc resemnat in vagon aud glasul rotilor de tren si pe un nene care imi susura suav in ureche faptul ca trenul de la Bucuresti spre Budapesta urmeaza sa soseasca in statie la linia 3.

Evaluez rapid situatia: am de luat un rucsac de 70L prin ochi si un rucsac de laptop din compartimentul care se afla la jumatatea vagonului si sa ajung la linia 3, eu aflandu-ma la linia 5, toate astea in 3-5 minute, timp in care trenul spre Deva ar fi putut sa plece.

Imi iau inima in dinti, imi imaginez ca am baut un bax de RedBull si pornesc in actiune. Cum am o putere de autosugestie nemaipomenita am reusit chiar sa ajung in ipostaza de a astepta trenul Bucuresti-Budapesta.

M-am urcat asadar in tren, bucuros ca nu o sa trebuiasca sa astept o zi printr-un oras uitat de vreme precum Deva. Despre vamesii unuguri n-o sa spuns ca li se potriveste denumirea de ungur bulan. In fond si la urma urmei, care sunt sansele ca o persoana care-i intinde un pasaport pe care scrie cu litere de-o schioapa ROMANIA si la rubrica nationalitate scrie ROMANA sa nu stie maghiara. Asadar tu, granicer la granita dintre Ungaria si Romania nu ai decat sa i te adresezi in ungureste, de 2 ori si abia apoi sa-ti aduci aminte ca stii romana la perfectie.

Nu o sa dau atentie nici faptului ca intrebarea ce sa faceti acolo? mi se pare in plus, pentru ca pot sa-i spun aluia ce vreau, ca tot n-are ce sa-mi faca, sau ca intrebarea unde calatoriti? este degeaba pentru ca sunt cetatean al Uniunii Europene si pentru ca am voie sa calatoresc cam pe unde vreau fara sa mi se ceara socoteala.

Au trecut 4 ore si inca vreo 20 de minute intarziere si am ajuns in Budapesta. Gara mi s-a parut micuta, dar totusi frumoasa, motiv care-mi impune sa-mi stabilesc drept obiectiv sa vizitez odata-si-odata orasul.

De la Budapesta la Viena n-au mai fost vamesi, doar un controlor care facea haz, impreuna cu niste turisti americani si unii nemti de Caile Ferate maghiare pentru ca in mod normal trebuia sa fie vagon de clasa II dar ei au pus de clasa I si pentru ca au dat niste locuri inexistente.

Ma bucura ca am reusit sa vad Ungaria si o parte din Austria din tren, sunt cateva peisaje nemaipomenite, iar apusul din Austria, vazut printre turbinele eoliene plantate razlet pe ogoarele saracilor fermieri austrieci… de nepretuit.

8 metode de a-ti imbunatati calatoria cu trenul

Adi — Mon, 20 Oct 2008 07:00:09 +0000

Pot spune ca am ceva experienta de mers cu trenul. N-am incercat inca sa merg cu Transiberianul, insa am petrecut pana la 36 de ore pe tren. Pe parcursul calatoriilor am observat la mine, dar cel mai important la altii moduri in care isi fac calatoria mai usoara.

1. I-ati loc la cuseta

Chiar daca e la 6, 5 sau 2 locuri, la cuseta e mai odihnitor decat in compartiment. Riscul este sa ai drept colegi de cuseta niste sforaitori, insa e un risc asumat si usor de eliminat daca ai o pereche de casti comode pentru somn.

2. Pune intrebari

E important sa stii in fiecare clipa unde esti si ce intarziere are trenul. Un mers al trenurilor te-ar putea ajuta sa stii ruta si orele de oprire si, nu in ultimul rand, sa stii statiile comune cu ale trenului in care trebuie sa te urci la un moment dat.

3. Socializeaza

Timpul trece mai repede cand discuti cu cineva despre cai verzi pe pereti. Mai mult ai mari sanse sa afli povesti foarte interesante.

4. Poarta o carte cu tine

E o varianta de back-up a socializarii. Pe distante lungi sunt sanse mari sa ramai singur in compartiment si atunci trebuie sa-ti omori timpul cu ceva. Revista nu e o solutie pentru ca are prea putin continut si prea multe imagini. Iti trebuie ceva mai stufos.

5. Mananca si bea

Nu e o problema daca bei si mananci pe tren. Experienta drumului in Polonia imi spune ca e chiar indicat sa te hidratezi. Problema e cand mancarea ta contie invariabil usturoi sau alte mirodenii care emana un miros nu tocmai placut. Ca bautura as recomanda apa, pentru ca tine de sete si nu iti provoaca stari halucinatorii.

6. Descalta-te

Daca nu-ti miros picioarele e in regula sa o faci, mai ales pe distante lungi. Oricine calatoreste mai mult de 7 ore pe tren s-ar descalta, problema e ca toti se tem de ce va spune colegul de compartiment.

7. Acorda-ti timp

Daca trebuie sa schimbi trenuri pentru a ajunge la destinatie, alege-ti trenuri intre care exista cel putin o ora diferenta. Intarzieri au toate trenurile, peste tot, nu numai in Romania.

8. Priveste pe geam

Este motivul pentru are de multe ori as alege sa merg cu trenul si nu cu avionul. Peisajele sunt mult mai interesante la nivelul solului decat de la inaltime.

Ma intorc acasa

Adi — Sat, 18 Oct 2008 11:00:49 +0000

Andra, pregateste-te ca revin in tara adoptiva denumita Austria. Sa incep iarasi cu paralele de frustrat intre Romania si Austria? Sa ma apuc sa zic ca sper sa nu fie nevoie sa ma intorc? Sa afirm ca sunt extrem de dezamagit de Iasi?

Le-am spus deja. Important este ca mi-am gasit locul in care vreau sa traiesc, sa-mi cresc copii pe care eventual o sa-i am si in care as prefera sa mor. Mi-am gasit modul de viata la care visam si ii sunt dator Andrei pentru lucrul asta.

In rest, mi-a facut placere sa-mi revad familia si prietenii, sa vad de unde am plecat ca sa-mi dau seama ca am ajuns bine, sa mananc mancare de-a maica-mii. Ma bucur ca am putut sa vin pana in Romania inainte de Craciun.

Ma astepta vreo 25 de ore de calatorii, sper eu lipsite de peripetii, cu bagaj mai voluminos decat cel de la venit dar toate astea nu ma fac decat sa-mi doresc sa ajung mai repede in Viena.

Va salut si va astept la o bere vieneza!

Din trenul Viena – Bucuresti

Adi — Thu, 09 Oct 2008 05:00:36 +0000

Care-i primul lucru pe care si-l ia romanul plecat la munca in Italia in bagaj?

Ca sa nu va tin in suspans pana la blogmeet va zic eu: salamul cu usturoi. Asta nu e tot! Pentru ca e grabit si foarte ocupat, nu-si face senviciurile de-acasa, si le face in tren mireasma dragostei imprastiind.

Urc in vagonul CFR proaspat renovat (serios, arata acceptabil) dar populat cu romani de culoarea mahonului. Dupa trepte ma astepta un obstacol si mai delicat. Cineva a avt bunavointa sa desfunde WC-ul, dar s-a plictisit la mijloc si-a lasat tot ce-a gasit acolo (adicatelea in WC) pe coridor.

Merg ce merg si aud niste oracaituri. Era un (aproape) nou nascut care isi cerea dreptul la igiena si conditii de transport demne de un nou nascut, dar masa i le viola (drepturile). Pana la urma s-a potolit, asta chiar in clipa in care am intrat in compartimentul meu (luat pe persoana fizica, vorba unui intelectual inca in viata).

Imi asez bagajele pe unde gasesc pentru ca cei 4 romani care n-aveau locuri in compartiment, in loc sa-si cumpere bilete cu loc si-au luat bagaje. In fine, ies sa ii zic Andrei toate cele ce se spun persoanei iubite si cand ma intorc, stupoare: un compartiment semi-civilizat care mirosea a nimic, s-a transformat in nici 5 minute intr-un fast-food dintr-ala de gara gen Pascani, cu salam de usturoi pe post de hamburger.

Dupa ce s-a terminat procesul de realizare a senviciurilor s-a trecut la activitati superioare: vodka. E drept ca era mai decenta decat cei 2 litri bauti in cana de metal de catre niste tovarasi polonezi acum un an, dar…

Apoi a inceput adevarata crima: discutia despre mancare, despre tortelini despre faptul ca italienii nu mananca bine, dar asa prost cum mananca traiesc mai mult decat romanii, care slava Domnului, numai produse baga pe orficiul bucal.

Din vorba in vorba ajungem la civilizatie (ciudat pentru ca discutia se purta cu niste oameni care inca mai cred ca usturoiul intareste sistemul imunitar) si la tot felul de povesti. De la civilizatie ajungem la agricultura. Unul se plange ca statul nu-l ajuta sa cultive pamantul. Dupa ce ii aduc aminte ca a primit niste ajutoare totusi de la stat, se plange ca statul ii cumpara recolta la pret mic. Pentru a ma asigura ca mi l-am facut prieten pe vecie il intreb: pai si cu slanina in pod si cu buzele unse?!.

Apoi am inceput sa-i povestesc despre finantari, despre mentalitatea proasta a romanilor care asteapta sa le cada din cer etc. Dupa 2 minute discutia s-a incheiat? S-o fi suparat oare pe mine?