Masteranda
Dupa ce timp de 3 ani maica-sa i-a plait facultatea la Bucuresti ca deh, don’soara nu poate sa faca facultatea pe undeva mai aproape de Baia Mare (de unde-si are inceputurile), i-a venit o idee: ce-ar fi s-o pun pe maica-mea sa-mi plateasca un master la Viena?
Asadar ieri, ea si cu maica-sa se aflau langa Opera. Am senzatia ca maica-sa se scapa pe ea, dar asta n-a oprit-o sa se abata din drumul inspre toaleta ca sa vorbeasca cu persoana ce va scrie aceste randuri.
Daniela (am zabovit mult asupra dilemei daca sa-i dau sau nu numele real, voi ce credeti c-am facut?) avea si job in Bucuresti. Ma intreb ce, ca maica-sa a omis sa-mi spuna si, cu toate ca a fost calita prin furcile gaudine ale orasului capitala nu a capatat suficient tupeu. Tot emotiva de provincie a ramas.
Daniela, hai mama sa vorbesti cu baiatu’ tot striga doamna, asta pana cand i-am spus ca sunt aici multumita prieteni mele. Cine stie ce se intampla daca omiteam acest minor detaliu?!
Intr-un final doamna s-a hotarat ca de fapt n-are nici un sens discutia cu mine. Nu stiu ce incerca sa obtina. Eu am incercat doar sa-i zic niste lucruri pe care mi-as fi dorit ca altii sa i le zica maica-mii daca ea ar fi fost in piata din jurul Operei: Viena e un oras frumos, sigur, in care chiar daca nu ai prieteni, poti face in asa fel incat sa nu te simti singur. Nu stiu daca m-a crezut.
Ma intreb totusi: ce face o fata care respecta 90% din indiciile de pitipongeala ca sa merite o astfel de recompensa din partea unor parinti decenti, pe care nu-i dau banii afara din casa?
Sau altfel zis, nu mancam noi ce fructe trebuie ca sa meritam ce au altii pe tava
prea tare:)))
nu mi-ai zis. I was there with you!