Idei Geniale

In scoala, pe langa micii secursti care dadeau rapoarte diversilor profesori cu parerile altora despre ei (adica despre profi) ma enervau la culme tocilarii ofticosi.

Nu am fost un elev eminent. Am facut tot ce-am putut ca sa-mi fac viata mai usoara, ca sa ma pot concetra asupra subiectelor care ma intereseaza. Chimia, de exemplu, mi se parea o materie pusa ca sa fie. La un moment dat profa a si renuntat sa mai faca experimente cu noi, pentru ca orice in afara de trinitrotoluen nu prea ne interesa sa facem si… evident nu aveam voie sa facem TNT.

Dar sa revenim… tocilarii ofticosi ziceam. Aia care faceau orice ca sa ia o nota mare. Munceau pe branci, se chinuiau sa invete tot felul de formule inutile, sa demonstreze teoreme demult demonstrate etc. La lucrari insa, de emotii, din cauza volumului prea mare de informatii, se pierdeau. O dadeau in bara la chestii elementare si uite-asa aia care copiau de la ei luau note mai mari.

Cand se dadeau notele incepeau crizele: da’ de ce-am luat numai atat?, da’ stiti ca Xulescu a copiat de la mine si a luat nota mai mare si se mai intampla sa mai ceara cate unul lucrarea copiatorului sa se duca cu ea la profesor, fara sa specifice celui de la care o cerea motivele. Atunci show-uri in jurul catedrei.

N-am putut sa-i sufar niciodata pe astia pentru ca se asteptau sa fie iertati pentru greseli nefortate, pentru ca altii au fost mai inteligenti etc.

Cand am trecut de scoala si am ajuns la facultate, am dat din nou peste genul asta de oameni. Dupa facultate, iarasi am dat peste oameni care se straduiesc din rasputeri sa impresioneze si apoi se rascoala ca nu sunt tratati in conformitate cu stradaniile lor.

As pute asta pe seama maturizarii mai lente, dar totusi, pana la ce varsta ne este permisa pubertatea?!