Intalnire in cadrul blogo-clubului

Nu mai e de notorietate faptul ca sambata a fost intalnire intre bloggeri si politicieni, de data aceasta in clubul 4fun. Intalnirea a fost si de data asta organizata de Sebi si, coincidenta sau nu, tot doar 3 politicieni au fost prezenti (ca si data trecuta), domnii Ivan, Dorojan si Matasaru.

Eu si Noni am ajuns mai tarziu, avand in intentie sa pasim peste discutiile politice si sa prindem doar repriza de bere de dupa. Am fi putut foarte bine sa ne ducem de la 17:00 ca tot acelasi lucru era incat, confirmarile prezentei in cazul politicienilor sunt conditionate de bataia vantului, sau de scopurile ce intervin.

Discutiile, asa cum spunea si Andi, s-au petrecut mai mult intre prieteni, si prezenta bloggerilor la intalnire m-au facut sa surprind un lucru: la primul bloggers’ meeting la care am participat au fost foarte multi oameni comparativ cu ultimele 2, care au avut teme politice (sau ar fi trebuit sa aiba).

Concluziile pe care le trag eu de pe seama acestei observatii sunt:

  • bloggerii, desi par, nu sunt prea interesati de mediul politic
  • bloggerii, desi au pretentii, nu fac nimic pentru a ridica nivelul de influenta pe care-l au in societate

Nu sunt eu cel care sa condamn acest comportament, in fond si la urma-urmei mi-am exprimat intentia de a nu mai scrie despre viata politica, insa e ciudat sa faci misto de niste oameni si apoi sa te feresti sa dai ochii cu ei.

Una din discutiile pe care le-am avut cu HaiPa (nu sunt sigur ca stiu numele corect al persoanei :P , de asta folosesc brandul), Marius (S), Andi si Noni a fost legate de domeniu .ro vs domeniu .com (.info, .net, .org) si raspunderile in fata legii in ambele variante. Eu cred ca atata vreme cat scrii cu simtul raspunderii, nu poti avea probleme in nici unul din cazuri, dar e doar o chestiune de alegere personala, de finante etc.

Prezenti la intalnire au mai fost prezenti:mufica.com, denisuca.com, gicupisicu.ablog.ro, oviblog.wordpress.com, rpx.kicks-ass.net, mazgalici.ro, parciu.blospot.com si bogdanblog.info (a scris si despre intalnirea de duminica cu ministrul Adomnitei) – lista ii contine doar pe cei care nu sunt mentionati mai sus, in cadrul articolului.

Ultima constatare: la blogo-intalnirea organizata de Ciprian au fost vreo 30 de bloggeri, pe NewsIasi.ro sunt prezenti vreo 75 de bloguri trecute in lista si cu toate astea nu reusim sa ne adunam decat vreo 7-8 oameni. Eu nu-mi explic de ce se intampla chestia asta, poate reuseste cineva sa ma lamureasca!

5 comments.

  • Diviziune, suntem cativa care venim si ne vedem.
    Restul…

  • divide et impera!
    am sa meditez la asta!

  • Cred ca tine de mentalitatea natiunii… crede-ma ca sunt momente la partid cand fac apel la tineri pentru a participa la diferite actiuni, iar unii nu apar nici macar cand organizam petreceri [chiar daca si confirma :) ]

    Deci nu trebuie sa ne suparam pe bloggeri. Sunt convins ca daca grupul se va inchega, el va atrage din ce in ce mai multi membri…

  • Eu nu ma supar, eu doar constat :) Probabil ai dreaptate Daniel insa fenomenul e greu de explicat…

  • a fost urat afara sambata. cred ca in mod normal ar fi venit un nr. dublu. ar trebui sa organizam intalniri lunare.

Post a comment