Idei Geniale » Social

Ma simt special

Adi — Wed, 21 Apr 2010 08:57:40 +0000

Ma simt special pentru ca managerul magazinulului de la parterul blocului s-a hotarat sa instituie o regula care, in mare masura, mi se datoreaza mie. Sa va povestesc…

De vreo doi ani (de fapt mai mult cred) 85% din cumparaturile facute le platesc cu cardul. Mi-e mult mai comod. Atat in Viena cat si in Varsovia, banca nu-mi ia comision la tranzactiile facute prin POS, fapt ce ma scuteste de a avea un portmoneu doldora de hartii. Mai mult, atat in Austria cat si in Polonia, desi vorbim despre valute diferite, monezile au importanta lor, mai mare decat in Romania: daca in Romania 1 leu e bancnota, atat 1 euro cat si 1 zlot sunt monede, iar vanzatoarele austriece (sau poloneze) tin sa-ti dea restul pana la ultima centima. Asadar, platind cu cardul elimin riscul de a fi fulgerat. E drept ca apare riscul de a ma lua vantul, dar in cazul meu ar fi nevoie de o tornada, fenomen meteorologic care nu prea se intamla pe-aici.

Dupa cum zicea, ajunsesem la stadiul in care, chiar daca era vorba doar de un pliculet de cafea, eu scoteam cardul pentru ca portofelul meu era gol. Daca stau bine si ma gandesc cred ca mi s-ar potrivi mai bine un port-card. In fine, nu va povestesc privirile si oftaturile vanzatoarelor de la deli-shop cand ma vedeau ca intru in magazin. Toate astea pana acum vreo 2 sambete cand, bucuros ca mi-am cumparat halva, paine si ce alte mizerii cumpar eu la supra-pret de la Delicia (ca asa se cheama magazinul) tipa de la casa imi impinge cardul inapoi si-mi arata un semn scris in poloneza. Era ceva cu “kupici…. 20zl… karta”. Whatever, imi zic, si i-l imping inapoi, dar ea nu si nu, aratandu-mi din nou semnul si zicandu-mi ceva. Evident ca eu ii zic ca nu vorbesc poloneza, dar degeaba. Se vede treaba ca s-a instaurat o noua regula: nu se accepta plati cu cardul pentru sume mai mici de 20 de zloti.

Cred ca mi se datoreaza in mare masura mie regula asta pentru ca sunt cam singurul cumparator de la magazinul respetiv care apeleaza la metoda de plata prin card. Restul persoanelor care cumpara sunt elevi la scoala de vis-a-vis sau pensionari, grupuri care nu sunt targetate de bancile de aici pentru a-si face card.

Acum nu-mi ramane decat sa ma intreb: de ce oare i-a deranjat pe baietii astia asa mult ca eu fac cumparaturi de (sa zicem) 5 zloti cu cardul? Cum ar zice englezul what’s the harm in it?!.

Eu cand vreau sa ma intorc acasa, ma intorc!

Adi — Wed, 07 Apr 2010 07:00:47 +0000

Randomness:

In Gara de Nord am reusit performanta sa cumparam bilete la un tren care nu circula. Tin sa-i multumesc pe aceasta cale si sa-i urez sa aiba un frigider plin cu mezeluri.
Care e logica tarifelor diferite la taxiuri? Unele folosesc kerosen si altele hidrogen, sau de unde diferentele (din cate inteleg) de la simplu la dublu? In alta ordine de idei, Gara de Nord – Otopeni ne-a costat cam 60 ron, in Varsovia Aeroport – Gara costa 20 de zloti (adica de 3 ori mai putin, tinand cont de paritatea ron-zlot).
De ce se mira unii ca presa tiparita e pe moarte? Cand dau pe 2 reviste a cate 50 de pagini cat dau pe 2 carti a cate 400 de pagini, cred ca e evident ce alegere voi face pe viitor.

In rest, toate bune si frumoase: in tren aveam locuri la cuseta de 4 persoane, dar prin bunavointa nasului, era sa fim 5; in avion am avut parte de un plod care a bocit 30 de minute neinetat si parintii beleau ochii la el de parca s-ar fi intrebat asta al cui e?! dar cu toate astea am ajuns cu bine la etajul zece al turnului de fildes in care locuiesc impreuna cu aleasa.

Less bitching, more doing!

Adi — Wed, 31 Mar 2010 07:00:24 +0000

Desi plecat de aproape 2 ani, inca mai interactionez cu o serie de tineri din Romania. Multi dintre ei au propriile afaceri, altii au optat pentru o cariera corporatista, altii pentru o cariera in traitul pe spatele parintilor. Nu zic ca e una mai corecta decat alta. Fara indoiala toate au atat plusuri cat si minusuri. Ce ma socheaza e faptul ca 99% dintre persoanele mai sus mentionate fac o arta din plansul de sine.

Unii se plang de clienti, ca nu le dau banii la timp, ca nu au cerinte clare, ca nu au o etica si ca nu stiu ce vor. Altii se plang de sefi abuzivi, nesimtiti si mai putin pregatiti profesional decat subordonatii. In cele din urma categoria a treia se plange de parinti care incearca sa-i mai tina inca sub control, care nu le dau bani suficienti si care ii tot bat la cap sa isi gaseasca un job. Oricum ar fi toti se plang, motiv pentru care ajung la 2 concluzii:

Recent mi-am facut o serie de dusmani pentru ca pe multi dintre ei i-am intrebat ce-au facut ca sa schimbe situatia in care se afla. Desigur, raspunsul a fost, modo-grosso, nimic ceea ce m-a facut sa ma lansez intr-o discutie filosofica pe care eu, cand eram copil, o uram si pe-atunci venea din partea parintilor. Ma intreb cum m-as simti acum daca as fi nevoit sa o ascult venind din partea unui coleg de generatie.
Cunoscutii despre care vorbesc sunt niste sclifositi pentru ca sunt de parere ca daca le-ar fi cu adevarat rau ar face ceva ca sa-si imbunatateasca situatia. In fond, daca ai calcat intr-o mizerie, freci talpa incaltamintei de asfapt pana scapi de mizerie, chiar daca te gandesti ca gradul de uzura creste. Asa si cu situatia in care te afli: daca esti afundat pana-n gat intr-o situatie neplacuta faci orice ca sa iesi din ea, chiar daca sacrificiile ar putea cauza anumite daune pe termen scurt.

Cu toate astea imi dau seama, uitanduma la posturile TV romanesti, ca e vorba de o situatie generalizata. Tuturor le place sa se auda vorbind despre problemele pe care le intampina, sa se planga de unul sau de altul, dar sunt putini cei pe care-i aud ca vin sa spuna am facut asta si asta si acum imi merge bine.

Constat cu tristeste ca romania s-a transformat intr-o tara de bocitoare, de la cel mai inalt nivel pana la ultimul om. Sper totusi ca asa cu a fost moda pistoalelor cu bile de plastic, a petardelor si a magazinelor care comercializeaza substante etno-botanice, o sa treaca si moda bocitului de sine si ca oamenii o sa se planga mai putin si o sa faca mai mult.

Romania, voteaza!

Adi — Thu, 03 Dec 2009 10:34:38 +0000

Desi nu cred ca e o idee buna sa scriu despre asta pe blog, totusi o fac, pentru ca imi place sa ma joc cu focul. Nu cred ca e o idee buna pentru ca, la fel ca majoritatea discutiilor din Romania pe teme sociale, opiniile sunt polarizate – nu mai exista cale de mijloc. Tendinta ar fi sa zici ca e bine ca e asa, ca a fi cu fundul in doua luntrii nu e o tactica tocmai sanatoasa/etica, insa in acelasi timp cred ca prea multa vehementa strica, avand in vedere ca vehementa inseamna (in general) dezechilibru. Bun, sa revenim zic.

Mi se pare imbucurator felul in care au decurs alegerile anul asta, din prisma faptului ca au fost foarte multi oameni care au votat. Spun asta pentru ca in trecut foarte putini dintre prietenii mei erau implicati atat de pasional in procesul electoral si, mai ales, foarte putini dintre ei ar fi fost dispusi sa stea cate 2 ore la coada ca sa voteze cu cineva sau impotriva altcuiva. Nu am dreptul sa le comentez alegerile, pentru ca sunt sigur ca fiecare a avut argumente solide intr-o directie sau in alta, insa laud determinarea de care au dat dovada in procesul electoral.

In acelasi timp mi se pare de bine inca un lucru: majoritatea sunt constienti ca aleg intre 2 variante mediocre (nu cred ca vreo varianta e rea, in sensul in care nici Geoana nu e comunist, dar nici Basescu nu e dictator; in acelasi timp nu cred ca vreo varianta e buna, datorita anturajelor celor 2 candidati). Asta e bine pentru ca, politicienii (sper eu) isi vor da seama ca in 5 ani va castiga cel care e mai putin mediocru, inconjurat de mai putini profitori si care lasa circul pe seama clovinilor, concentrandu-se pe fapte. Poate privesc lucrurile prea idealist, dar ce sens ar mai avea sa ma duc la vot duminica daca as crede ca o vom duce din rau in mai rau?!

Tragica mi se pare atitudinea televiziunilor si, implicit, a moderatorilor/jurnalistilor prezenti in talk-show-uri. Pot sa inteleg din partea lui Videanu sau a lui Vanghelie sa lanseze atacuri de grupa mica de la gradinita la adresa candidatilor la presedentie, pentru ca asta e menirea lor, din asta isi castiga existenta. Nu pot sa inteleg insa de ce e nevoie ca jurnalistii sa ia partea cuiva: ei ar trebui sa-si castige existenta din impartialitate si nu din propaganda facuta unuia sau altuia. Cel putin asta inteleg eu prin presa independenta.

Afrontul adus democratiei nu sunt atacurile lui Basescu la adresa mogulilor si nici directivele primite de angajatii trusturilor media de la Voiculescu, Vantu sau Patriciu. Afrontul adus libertatii de expriamare se constituie in atitudinea asta de… delasare pe care o resimt in randul unor jurnalisti cu pretentii de analisti politici.

Grav mi se pare ca votul, fie el pentru portocaliu sau pentru rosu (intre noi fie vorba, din cate stiu eu presedintele ar trebui sa fie independent din punct de vedere politic, ceea ce inseamna ca Basescu nu e pedelist si Geoana nu e pesedist, corect?!) le va da apa la moara unor oameni care gasesc de cuviinta sa-si umple burtile pe seama viitorului Romaniei.

De asta cred ca votul de duminica e inutil: Romania nu e condusa nici de Basescu, nici de Geoana, nici de Boc nici de Johannis si, nici macar de mogulii media. Romania e condusa de aplaudacii care dau din palme si aclama dupa cum li se cere, de acei oameni care ar trebui sa prezinte informatii intr-un mod impartial, dar gasesc de cuviinta sa se erijeze in formatori de opinie partinitoare aceluia care marca banul. Si cel mai trist e faptul ca pe acesti oameni nu prea ai cum sa-i schimi din functie. Pe Gadea sau pe Tatulici, pe Badea sau pe Turcescu nu prea ai cum sa-i dai afara, nici macar daca alegi sa nu te uiti la ei – pentru ca se uita altii.

In atare conditii intreb: ce votam duminica: Presedintele Romaniei sau persoana despre care se va vorbi necontenit timp de 5 ani in talk-show-urile zilnice de la ora 20:00?

Cum vad eu locuitul in chirie

Adi — Sun, 29 Nov 2009 15:36:12 +0000

Intr-o vreme a existat o adevarata dezbatere pe bloguri despre cum e mai bine sa locuiesti: cu chirie sau sa-ti cumperi apartamentul. Eu nu ma pot hotara, pentru ca exista avantaje si avantaje. E cumva mai ieftin sa ai apartamentul propriu (asta daca nu ai un credit pe jdemii de ani cu jdemii de procente dobanda) insa in acelasi timp cand platesti chirie ai ceva mai multa libertate.

La inceputul lui Noiembrie am aflat ca va trebui sa ne mutam din Viena (pe motive de “loc de munca nou”) si a inceput panica: inchide contracte la curent electric, gaz, internet, anunta evidenta populatiei ca te muti, lichideaza conturile bancare, apucate sa cauti un nou apartament ca sa nu fie neoie cand ajungi in Varsovia sa dormi in gara etc.

Dintre toate, cea mai stresanta treaba e facutul bagajelor. Stiam de la prieteni cam cate prostii reuseste un om sa stranga intr-un an si, cand vine vorba mutatului, nu mai are pe unde sa le puna in valizele care surprinzator nu s-au inmultit intre timp. Unde mai pui ca noi in Viena am fost nevoiti sa ne cumparam si ceva piese de mobilier (pentru ca apartamentul a venit gol de la proprietar).

Nu mai zic de transportul valizelor, care e nevoie sa fie facut in 2 transe si care, datorita greutatii, m-au convins ca am nevoie de cateva sedinte la sala, asa… preventiv.

Prin urmare am ajuns la concluzia ca, daca nu te legi la maini si la picioare cu un credit, e bine sa ai propriul apartament. Mai ales acum cand constat ca preturile au scazut. In acelasi timp, daca exista sanse mari ca viata sa te poarte dintr-un oras in altul destul de frecvent, poate ar fi mai destept sa investesti intr-o masina sau intr-un set de geamantane foarte incapatoare.

Instinctul de superioritate

Adi — Wed, 11 Mar 2009 15:00:29 +0000

In ceea ce ma priveste, am observat acest instinct manifestandu-se in general la oameni din online: programatori, designeri, marketeri, PRisti… you name it. Se manifesta prin a-ti exprima parerea ca nu exista om mai valoros decat tine pe piata si prin a-i denigra pe cei din jur.

Ca si cum n-ar fi suficient sa te consideri soarele intr-o galaxie formata din colegi de breasla, ai pretentia ca esti soarele sorilor, dandu-ti cu parerea in domenii in care expertiza ta este nula. E ca si cum Soarele (din Calea Lactee) ar incerca sa lumineze si alte galaxii. Sunt 2 motive pentru care asta mi se pare o prostie:
1. Daca Soarele ar incerca sa lumineze si alte galaxii, atunci sunt sanse mari ca viata pe Terra sa dispara (datorita faptului ca Soarele ar arde prea tare si ar face viata imposibila pe planeta pe care locuim)
2. In ultima instanta Soarele (dupa o lunga perioada de arderi intense) s-ar stinge pentru ca n-ar mai avea combustibil.

Revenind la dimensiunile umane un programator (oricat de bun ar fi el in domeniul sau de activitate) este atat de limitat incat daca incearca sa-si dea cu parerea in domenii in care nu are niciun pic de expertiza, nu face decat sa se puna pe el (pentru ca lumea va trage concluzia ca e un ingamfat, arogant si poate chiar nesimtit) si pe colegi (pentru ca lumea se pricepe la generalizat) intr-o lumina proasta. Prin urmare, de ce s-o faci? Nu ar fi mai smart sa iti vezi de responsabilitatile tale, sa faci tot posibilul ca produsul pe care il oferi tu sa fie fara cusur?

Cred ca am fi toti mai eficienti daca ne-am vedea de felia noastra de tort si i-am lasa pe restul sa-si vada de treaba.

Mitul frigiderului plin

Adi — Mon, 19 Jan 2009 05:00:36 +0000

Cand traiam la mama acasa – nu, nu a trecut o vesnicie de atunci, doar 7 luni – era obligatoriu ca frigiderul sa fie plin in mod constant. Un frigider dintr-ala de 2m+, care are congelator in partea de jos, combina frigorifica, ce mai, plin pana la refuz cu o gramada de mancare.

Sunt convins ca asta se intampla la majoritatea romanilor: primul lucru pe care-l faci in ziua de salar (in cazul in care nu l-ai baut pe tot in bodega de langa uzina) e sa umpli frigiderul. Nu conteaza ca jumatate din ce pui in el se strica si arunci sau ca vei manca doar ca sa nu fii nevoit sa arunci la gunoi bunatate de muschiulet file, de branzica de vaci sau mai stiu eu ce.

Dupa ce umpli 2 cosuri intr-unul din supermarket-urile aparute ca ciupercile dupa ploaie, constati protofelul e gol, asa ca te duci sa iti inneci amarul in frigider, in speranta ca vei regasi acolo ce-ti lipseste in vitata.

De cand am venit in Viena in frigider si in camara se pot gasi maxim 5-6 item-uri pe care urmeaza sa le savurez in urmatoarea saptamana. Doar de 2 ori am aruncat mancare: cand am facut prea multa mancarica de cartofi si cand, intors din vacanta de craciun, am gasit cascavalul mucegait.

In tot acest timp n-am murit, dupa cum se poate observa, nici macar n-am slabit. Ba din contra, cred ca am pus – spre disperarea mea – vreo 2 kilograme in plus. Partea buna e ca in tot acest timp am economisit bani pe care altfel i-am fi aruncat la gunoi.

Toata lumea vorbeste zilele astea despre criza economica, despre efectele negative care, in mare, se reduc la acelasi lucru: mitul frigiderului plin. Desigur, toti au dreptate. O sa se traiasca al naibii de greu dar, dupa ce va trece perioada asta, sunt convins ca oamenii o sa fie mai bucurosi: vor fi invatat ca nu e nevoie de un frigider plin ca sa mananci bine si ca sunt multe lucruri mult mai importante decat un burdihan plin.

In alta ordine de idei, abia astept excursiile din vara. Au aparut ofertele la companiile low-cost. 50 de euro Viena-Paris, dus-intors, de persoana mi se pare o oferta cat se poate de decenta!

Austriecii si engleza

Adi — Tue, 06 Jan 2009 05:00:25 +0000

Cand am fost anul trecut in Berlin, am dat numai peste persoane care stiau engleza si erau dispuse sa discute in aceasta limba atat de raspandita. De aici am tras concluzia ca in majoritatea tarilor cu apa calda, mai putin Franta, oamenii stiu engleza la un nivel decent, sau daca nu stiu incearca macar sa stie dand din maine.

Cu acest gand am venit in Viena, gand care avea sa se naruie subit. In cartier inteleg ca lumea sa nu stie engleza. Majoritatea sunt emigranti din estul Europei, din Turcia, Jamaica sau alte tari dubioase. Cu toate acestea ma asteptam ca in magazine (altele decat cele cu specific sau fast-food-uri) lumea sa stie engleza. Dar nu…

In magazine de mobilier, in restaurante sau oriunde in alta parte, la intrebarea do you speak English? cel mai bun raspuns pe care care-l poti primi este just a little bit. Sa zicem totusi ca aici situatia nu e atat de solicitanta, insa intr-un magazin de IT, mie ca vanzator, mi-ar fi rusine sa nu stiu engleza. In fond si la urma urmei vorbim despre produse care, in marea lor majoritate, au specificatii in engleza, care suna cat se poate de stupid in germana (ca si in romana de altfel).

Am dat peste tineri care nu stiu engleza, dar in acelasi timp am dat peste bunici care stiu si care, pe deasupra au o pronuntie demna de invidiat.

Cu toate astea experienta din magazinele austriece este cel putin la fel de placuta ca peripetiile din magazinele romanesti – desigur nu dai peste ineptii de genul daca te-ai servit singur de pe raft, eu n-am cum sa-ti fac garantia.

Sunt austriecii care nu stiu engleza inculti sau nationalisti?

Pentru vanzatorii romani

Adi — Fri, 26 Dec 2008 09:00:00 +0000

Dragi vanzatori romani, va rog eu din suflet, invatati sa scoateti preturile de pe obiectele tocmai achizitionate. Asa e civilizat sa faci pentru ca sunt sanse mari, mai ales in preajma Craciunului, ca obiectul pe care tocmai l-am cumparat e cadou si, stim cu totii, nu e politicos sa lasi preturile.

Daca primesc replici de genul da’ tu ce ai, nu poti sa le scoti?! va dau ban, pentru ca nu sunteti in stare sa va dati seama ce inseamna sa cumperi cadouri la 10 persoane si sa le ai gata ambalate si apoi sa-ti aduci aminte ca ai uitat sa scoti pretul.

Ca sa inchei in nota in care am incheiat majoritatea articolelor din ultimele 6 luni: la altii, cu ceva mai multa apa calda, se poate!

Olimpiada de iarna 2008, varianta IdeiGeniale

Adi — Thu, 25 Dec 2008 09:00:24 +0000

Anul acesta olimpiada de iarna a fost organizata de Viena (Austria), Bucuresti (Romania) si Iasi (Romania). Pentru ca nu a fost zapada, organizatorii (adica eu) au fost nevoiti sa se adapteze conditiilor meteo nefavorabile pentru o olimpiada de iarna si sa conceapa noi incercari pentru participanti (adica tot eu, impreuna cu Andra).

Proba 1: Dormitul pe aeroport

Oricat de civilizat ar fi transportul in comun in Viena, astia nu au niste conexiuni viabile pentru a ajunge la aeroport la 4 dimineata. Desigur exista si varianta cu taxiul, dar, fan impatimit al emisiunii Amazing Race, nu ai cum sa nu-ti doresti sa incerci sa dormi pe aeroport. Partea cu adevarat interesanta este cand ii vezi pe ceilalti cat de bine se descurca, de parca ar fi facut-o de-o viata. La proba asta nu a iesit nimeni castigator, desi Andra a incercat mai insistent decat mine.

Proba 2: Stapanirea de sine (partea 1)

Unii au inventat zborurile low-cost, altii au inventat turismul muncitoresc (practicat in mare parte de persoane cu o educatie/cultura discutabila). Combinate, aceste 2 elemente pot rezulta intr-o adevarata proba de stoicism: cat de multi poti accepta ca un om care a stat la coada vacii toata viata sa faca misto in cel mai grotesc mod posibil de o stewardesa, asta doar pentru ca ea e slovaca si nu-ti intelege limba? Eu am rezistat o ora si un sfert, ca atat a durat zborul. Castigatorii: amandoi am terminat la egalitate.

Proba 3: Saritul peste groapa cu noroi

Cand au venit niste cunostine in Viena, unul din lucrurile pe care le-au remarcat a fost lipsa prafului de pe strazi. Masinile sunt aproape mereu curate si nu e o tragedie daca imediat dupa ce-ai terminat de spalat masina incepe sa ploua: nu ai dat banii de pomana. Eu am considerat asta o exagerare datorata socului de a vedea ceva mai multa curatenie, insa odata ajuns in Bucuresti, mi-am dat seama ca ma inselam. La proba asta am picat lamentabil si eu si Andra.

Proba 4: Lectia de geografie

In autogara, cat asteptam autocarul spre Iasi, am intrat in vorba cu un tip care venea de la munca din Italia. Spalatel, nu avea accent de moldovean, nu avea sacose de rafie, intr-un cuvant: decent. Asta pana a deschis gura: ne-a intrebat de unde venim (vazuse tag-ul pe care ti-l pune la aeroport pe bagaj). Evident i-am raspuns simplu: din Viena. M-as fi asteptat la orice intrebare numai la unde-i tara asta? nu. Initial am considerat ca e o scapare de moment, in fond si la urma urmei si Google mai confunda Vienna (Austria) cu Vienna (un oras american). I-am spus ca Viena este capitala Austriei, la care remarca omului a fost: aah, Australia, si cum e acolo? e cald?. Am incercat sa-l lamuresc ca vorbesc despre Austria, dar la aparitia pitipoancei din dotare, tipul ii zice: uite fata, baietii vin din Australia. Atunci mi-am dat seama ca am picat si la proba asta.

Proba 5: Stapanirea de sine (partea 2)

Inevitabil in autocar ai parte de experiente cat se poate de initiatice. De data asta am asistat la educatia data de o taranca de la Belcesti odraslei (turnate fara chibzuinta) care a plans timp de 45 de minute neincetat. Cum se intampla educatia asta? Simplu: taci fa, futu-ti gura matii, ca te omor aici! Oare respectivul copil o sa stie la 23 de ani diferenta dintre Austria si Australia? Pe asta am trecut-o cu brio.

Proba 6: Blatul

Proba speciala la care doar eu am avut oportunitatea sa particip. La ora 20:30, in al doilea oras ca marime din Romania (poate-i al treila, nu prea conteaza), al unei tari din Uniunea Europeana e o bezna de nedescris. Venit dintr-o tara mai civilizata din punct de vedere financiar sunt obisnuit sa pot folosi cardul la orice bancomat imi doresc (nu am pretentia sa nu-mi ia comision special, asa cum se intampla in Austria, dar macar sa pot scoate niste roni). N-am putut, astfel incat cei 4 roni din dotare erau insuficienti pentru o cursa cu taxiul. Am ales sa ma urc in autobuz, sperand ca voi avea ocazia sa-mi demonstrez recunostinta fata de Regia Autonoma de Trasport Public achitand pretul biletului. N-o sa vezi. Soferii nu mai vand bilete, se vand doar la tonete care au program pana la ora 20:00. Intre a merge pe jos vreo 6 statii si a face blatul am ales, dupa cum era si firesc, sa fac blatul.

De ce am spus toate astea?

Pentru ca sunt roman care a locuit timp de 23 de ani in Iasi si ar trebui ca dupa 6 luni de trait in alta tara sa ma mai descurc inca fara probleme in Romania. Ma intreb ce se intampla cu un turist, care n-are de unde sa-si cumpere o harta cu mijloacele de transport in comun, care nu are de unde sa-si cumpere bilete si care, in dezorientarea sa, mai trebuie sa ocoleasca baltoace de noroi, rahati de caine, gasti de aurolaci si alte minuni ale lumii in care traim?

Oare de ce se pierde timpul cu brain storming-uri pentru crearea brandului de tara sau de oras, de ce se baga bani in rahat, in loc sa se bage in chestii care chiar ar influenta turismul in mod decisiv? Daca avem un brand de tara mai destept conceput o sa le luam ochii occidentalilor de la mizeria care ne inconjoara? Asta e strategia?